REGULI PRIVIND PREVENIREA ŞI STINGEREA INCENDIILOR
Protectia Muncii si P.S.I.
REGULI PRIVIND PREVENIREA ŞI STINGEREA INCENDIILOR
În caz de incendiu sau alte pericole ce pot avea loc într-o clădire, este important a se
urmări evacuarea căt mai rapidă şi în siguranţă a persoanelor.
Uşile de evacuare către exterior trebuie să fie accesibile permanent pe timpul
programului unităţii de învăţământ.
Stingătoarele şi hidranţii trebuie să fie accesibile permanent pe timpul programului
unităţii de învăţământ.
Reglementarea fumatului este obligatorie în cadrul fiecărei unităţi şi se face prin
dispoziţie scrisă dată de conducerea universitaţii.
La locurile stabilite pentru fumat se vor prevedea scrumiere, vase cu apa, nisip sau
pământ, gropi şie se vor instala inscripţii “Loc pentru fumat”.
Scrumierele şi vasele din interiorul clădirilor se amplasează astfel încât să nu fie
posibilă aprinderea materialelor combustile din apropiere (draperii, jaluzele, perdele).
Nu se va fuma decât în locurile stabilite special amenajate.
Nu utilizaţi instalaţii electrice, cu improvizaţii sau montate direct pe materialele
combustibile.
Nu suprasolicitaţi circuitele electrice prin racordarea unor consumatori electrici care
depăşesc puterea nominală a acestora.
Nu folosiţi siguranţe fuzibile necorespunzător calibrate.
Supravegheaţi în permanenţă mijloacele electrice de încălzire aflate în funcţiune chiar
dacă acestea sunt prevăzute cu mijloace de protecţie - psisu.ro
Comentarii
Trimiteți un comentariu